miercuri, 3 iulie 2013

Prevederile privind Uniunea Europeana in constitutiile statelor membre UE


 

INTRODUCERE

 

 

 

Uniunea Europeana este o consecinţă neintenţionată a delegării reprezentării statelor in cadrul unor tratate internaţionale[1]. Rezultatul, unic în lume dată fiind diversitatea naţiunilor, limbilor, a etniilor, culturilor, istoriei, condiţiilor sociale etc., pe cale le găsim pe bătrânul continent, nu a fost deloc anticipat de ţările care au fondat Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Oţelului (CECO) în 1951. În lucrarea lor[2] doi profesori de la Universitatea din California, reiterează că procesul de „constituţionalizare” a tratatelor demonstrează că s-a trecut de la un sistem de înţelegeri juridice la un regim juridic care conferă drepturi si obligaţii tuturor persoanelor fizice şi juridice, tuturor entităţilor aflate pe teritoriul UE. Există desigur şi opinia in care se argumentează că integrarea europeană reprezintă o serie de adaptări raţionale ale liderilor naţionali cu privire la constrângerile si oportunităţile care au rezultat din evoluţia unei economii mondiale interdependente, puterea relativă a statelor in sistemul internaţional precum şi potenţialul instituţiilor internaţionale de a susţine credibilitatea angajamentelor asumate de către state în plan internaţional[3]. S-ar putea spune că abordarea este una divergentă: prima este juridică iar cea de a doua este politică. Dar cele două puncte de vedere se întâlnesc în orice constituţie (scrisă) din lume, relaţia dintre drept şi politică fiind una de interdependenţă: puterea publică – o formă oficială de obiectivare a puterii politice, are şi capacitatea de a crea şi de a aplica normele juridice; convertind astfel dezideratele politice în imperative juridice; pe de altă parte formele şi limitele de exprimare politică sunt predeterminate prin norme juridice[4].

Astfel, prin împletirea dezideratelor politice şi juridice s-a ajuns ca instituţiile Uniunii Europene sa guverneze, art. 15  din Tratatul de la Lisabona, varianta consolidată  (ex-articolul 255 TCE) statuând următoarele: „în scopul promovării unei bune guvernări şi asigurării participării societăţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii acţionează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenţei” (sublinierile ne aparţin).

Având în vedere drumul lung parcurs, de la un tratat din 1951 şi până cel de la Lisabona din 2009, cu toate schimbările politice şi juridice care au avut loc cinci decenii, având in vedere şi diversitatea existentă în spaţiul ocupat de ţările care alcătuiesc Uniunea Europeană, este lesne de înţeles că inclusiv in plan constituţional vom găsi diferenţe apreciabile.

Sunt constituţii care nu fac referire la Uniunea Europeană, care au fost modificate pentru a le pune în acord ordinea juridică europeană (Franţa) sau care au fost modificate înainte de aderare (cazul României).      

UE este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot continentul[5].  UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. În 1958 este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, iniţial, contribuie la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Urmează crearea unei pieţe unice de mari proporţii, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potenţial.

Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activităţi în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu. Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunităţii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).

De mai bine de jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, stabilitate şi prosperitate. Populaţia sa trăieşte la standarde ridicate şi beneficiază de o monedă europeană comună. Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre ale UE, cetăţenii pot circula liber pe aproape tot continentul şi le este mult mai uşor să trăiască şi să muncească în UE. Dar întregul drum spre ”unitatea” europeană a fost presărat cu multiple poticneli, unele internaționale, altele naționale (referendumurile din Franța sau Olanda cu privirile la Constituția Europeană).

Pentru a pune Legea Fundamentală în acord cu noile realități unele state și-au revizuit constituția, altele nu, doctrina[6] distingând din acest punct de vedere în:

    1. Constituții care conțin dispoziții explicite in materia delegării competențelor către Uniunea Europeană și în plus au fost larg revizuite avându-se în vedere diversele aspectele specifice ale aderării (Germania, Franța, Austria, Portugalia);
    2. Constituții care conțin prevederi explicite în materia delegării competențelor către Uniunea Europeană, precum și alte câteva dispoziții cu privire la aderarea la Uniunea Europeană (Irlanda, Suedia, Grecia); 
    3. Constituții în care aderarea a fost adoptată în temeiul unei clauze generale cu privire la organizațiile internaționale, dar au fost făcute unele modificări cu privire la anumite aspecte specifice aderării;
    4. Constituții care nu conțin prevederi despre Uniunea Europeană, aderarea fiind adoptată sub imperiul clauzelor cu privire la organizațiile internaționale.    

 

 

 

 

CAPITOLUL I

STATELE FONDATOARE

 

 

1.      BELGIA

 

 

Constituția Belgiei[7] face referire la tratatele privind instituirea Comunităților Europene in art. 168. După modificarea din 19 iulie 2012, publicată în monitorul oficial la 22 iulie 2012, prin care a fost adăugat art. 168 bis se face trimitere la Parlamentul European, reglementându-se o situație specific belgiană. Art. 168: Camerele Parlamentului sunt informate chiar de la deschiderea negocierilor cu privire la revizuirea totală a tratatelor de instituire a Comunităților Europene; precum si cu privire la tratatele sau alte acte modificatoare. Camerele vor primi un proiect al tratatului înainte de semnarea acestuia. În ce privește alegerile în Parlamentul European, spune art. 168 bis, legea prevede dispoziții speciale în scopul de a proteja interesele legitime ale vorbitorilor de limbă franceză și olandeză din fosta provincie Barbant. Dispozițiile care stabilesc aceste reguli speciale pot fi modificate doar printr-o lege adoptată de o majoritate prevăzută la articolul 4, ultimul alineat[8].

 

2.      FRANȚA.

 

Titlul XV al Constituției franceze[9] este denumit: ”Despre Uniunea Europeană”.

Art. 88-1 stipulează: Republica ia parte la Uniunea Europeană alcătuită din statele care au ales în mod liber sa-si exercite în comun anumite competențe în virtutea Tratatului Uniunii Europene si a Tratatului cu privire la funcționarea Uniunii Europene, așa cum rezultă acestea din tratatul semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007. Art. 88-2 dispune că se stabilesc prin lege normele cu privire la mandatul european de arestare în baza actelor adoptate de instituţiile Uniunii Europene.

  Sub rezerva reciprocităţii, dispune art. 88-3 şi în conformitate cu modalităţile prevăzute de Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat pe 7 februarie 1992, dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile municipale poate fi acordat numai cetăţenilor Uniunii rezidenţi în Franţa. Aceşti cetăţeni nu pot exercita funcţia de primar sau de viceprimar şi nici nu pot participa la desemnarea electorilor pentru Senat şi la alegerea senatorilor. Condiţiile de aplicare a prezentului articol sunt stabilite printr-o lege organică votată în aceiaşi termeni de ambele camere.

Guvernul supune Adunării Naţionale şi Senatului, încă de la transmiterea lor către Consiliul Uniunii Europene, proiectele de acte legislative europene şi celelalte proiecte sau propuneri de acte ale Uniunii Europene, dispune art. 88-4.

Alineatul 2 precizează că în conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul fiecărei camere, pot fi adoptate rezoluţii europene, dacă este cazul în afara sesiunilor, pe marginea proiectelor sau propunerilor menţionate la primul alineat, precum şi pe marginea oricărui document emanând de la o instituţie a Uniunii Europene.

În cadrul fiecărei camere parlamentare se înfiinţează o comisie însărcinată cu afaceri europene (alin. 3).

Art. 88-5 prevede că orice proiect de lege prin care se autorizează ratificarea unui tratat privind aderarea unui stat la Uniunea Europeană este supus referendumului de către Preşedintele Republicii[10]. Acest articol nu este aplicabil aderărilor ce intervin în urma unei conferinţe interguvernamentale a cărei convocare a fost hotărâtă de Consiliul European înainte de 1 iulie 2004. Totuşi, prin votarea unei moţiuni adoptate în termeni identici de fiecare cameră cu o majoritate de trei cincimi, Parlamentul poate autoriza adoptarea proiectului de lege potrivit procedurii prevăzute la alineatul trei al articolului 89.[11]

În art. 88-6 se dispune că Adunarea Naţională sau Senatul poate emite un aviz motivat asupra conformităţii unui proiect de act legislativ european cu principiul subsidiarităţii. Avizul este adresat de Preşedintele camerei respective Preşedintelui Parlamentului European, celui al Consiliului şi celui al Comisiei Europene. Guvernul este informat despre acest aviz.

Fiecare cameră poate introduce în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o acţiune împotriva unui act legislativ european pentru încălcarea principiului subsidiarităţii. Această acţiune este înaintată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către Guvern, stipulează alin. 2.

În acest scop, pot fi adoptate rezoluţii, dacă este cazul în afara sesiunilor, conform modalităţilor de iniţiativă şi de dezbatere stabilite de regulamentul fiecărei camere. La solicitarea a şaizeci de deputaţi sau a şaizeci de senatori, acţiunea este exercitată de drept (alin. 3).

 În fine, articolul 88-7 prevede că prin votarea unei moţiuni adoptate în termeni identici de Adunarea Naţională şi de Senat, Parlamentul se poate opune unei modificări a regulilor de adoptare a actelor Uniunii Europene, în cazurile prevăzute, în materie de revizuire simplificată a tratatelor sau de cooperare judiciară civilă, de către Tratatul privind Uniunea Europeană şi de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aşa cum rezultă ele din Tratatul semnat la Lisabona pe 13 decembrie 2007.

 

GERMANIA

 

Art. 23 din Constituția germană[12] precizează că pentru edificarea unei Europe unite, RFG participă la dezvoltarea Uniunii Europene care este ataşată principiilor federative, sociale, ale statului de drept şi ale democraţiei ca şi principiului subsidiarităţii şi care garantează protecţia drepturilor fundamentale în mod esenţial comparabilă celei din prezenta Lege fundamentală. În acest scop, Federația poate să transfere drepturi de suveranitate prin lege,  cu aprobarea Consiliului Federal al Landurilor[13]. Articolul 79, al. 2 şi 3 se aplică instituţiei Uniunii europene ca şi modificărilor tratatelor fundamentale şi altor regulamente similare care modifică sau completează conţinutul Legii fundamentale sau care fac posibile asemenea modificări sau completări[14]. Alin. 1a prevede că Bundestag-ul și Bundesrat-ul au dreptul de a formula acțiuni la Curtea Europeană de Justiție în cazul încălcării principiului subsidiarității printr-un act al Uniunii Europene. Bundestagul are obligația de a iniția o atare acțiune la cererea unei pătrimi din membrii săi. În același alineat se prevede că sunt admise prin lege adoptată de Bundesrat excepții de la art. 42, alin. 2, prima frază și de la art. 52, alin. 3, prima frază[15]; excepții admise pentru exercitarea drepturilor conferite Bundestag-ului și Bundesrat-ului prin tratatele fondatoare ale Uniunii  Europene.

Landurile, prin intermediul Consiliului Federal, și Parlamentul participă la chestiunile privind Uniunea Europeană. Guvernul Federal are obligația de a informa complet și cu celeritate Bundestag-ul și Bundesrat-ul (alin. 2)

Conform alineatului 3, înainte de a participa la proiectele legislative ale Uniunii Europene, Guvernul Federal îi va oferi Bundestagului posibilitate  de a-și exprima punctul de vedere. În timpul negocierilor Guvernul federal va șine cont de poziția Bundestagului, detaliile urmând a fi reglementate prin lege.

Alin. 4 stipulează că Bundesrat-ul participă la procesul decizional al federației (în cadrul Uniunii) în măsura în care ar fi fost competent să facă acest lucru într-o chestiune internă comparabilă sau în măsura în care subiectul ar fi fost de competența landurilor.

În cazul în care interesele Landurilor sunt afectate într-un domeniu exclusiv de competența Federației sau în care Federația are dreptul exclusiv de a legifera, Guvernul Federal va ține cont de avizul Bundesrat-ului. În cazul în care puterea de legiferare a landurilor, organizarea administrativă a acestora sau procedurile lor administrative sunt preponderent afectate, avizul Bundesrat-ului trebuie respectat în mod determinant în ce privește formarea poziției Federației, în acord cu responsabilitatea Federației pentru națiune ca întreg. În probleme care pod duce la creșterea cheltuielilor sau reducerea veniturilor Federației, este necesar acordul Guvernului federal. În cazul în care dreptul de legiferare al landurilor în domeniile educației, culturii, radio-tv, este puternic afectat, exercițiul drepturilor RFG ca stat membru al uniunii Europene va fi delegat unui reprezentant al Landurilor, desemnat de Bundesrat. Aceste drepturi vor fi exercitate cu participarea și în coordonare cu Guvernul Federal; exercitarea acestora se va realiza în acord cu responsabilitatea Federației pentru națiune ca întreg (alin. 6).

Alin 7 precizează ca procedurile cu privire la alin. 4 și 6 se reglementează printr-o lege aprobată de Bundesrat.

La art. 28, alin. (1), se precizează că în alegerile locale (județene și municipale) persoanele care posedă cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene, au dreptul de a alege și de a fi ales, în conformitate cu dreptul comunitar.  

Conform art. 45, Bundesrat-ul instituie o comisie pentru afaceri Europene. Comisia poate fi împuternicită să susțină drepturile Bundestagului pe lângă Guvernul federal, în conformitate cu art. 23. De asemenea, comisia poate fi împuternicită să exercite drepturile Bundestagului conferite prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

Art. 50 dispune că Landurile participă prin intermediul Consiliului Federal la legiferarea și administrarea federației precum și la afacerile Europene.

În art. 52, alin 3a, se precizează că Bundesrat-ul poate institui o Camera pentru afaceri europene, ale cărei hotărâri vor fi considerate hotărâri ale Bundesrat-ului. Numărul de voturi total exprimate de fiecare land este determinat conform art. 51, alin. 2 din Constituție[16]. 

Art. 87d, menționează că servicii de trafic aerian pot fi asigurate de operatori străini autorizați în conformitate cu legislația comunitară.

Federaţia înfiinţează o Bancă de emisiune monetară ca Bancă Naţională. Atribuţiile şi competenţele ei pot fi transmise în cadrul Uniunii Europene Băncii Centrale Europene, care este independentă şi se consacră scopului asigurării stabilităţii preţurilor, se statuează în art. 88.

În alin 6 al art. 104a, legiuitorul german dispune că în cazul în care Uniunea Europeană impune corecții financiare, care privesc mai multe Landuri, Federația și landurile suportă cheltuielile rezultate în proporție de 15 la 85, în atare caz Landurile suportă în solidar cheltuielile în proporție de 35 la sută; 50 la sută din cheltuieli sunt suportate de landurile responsabile cu acele cheltuieli, proporțional cu sumele primite, prevederi detaliate urmând a se institui prin lege organică. 

Conform art. 106, alin 1, pct. 7, Federația are dreptul la veniturile rezultate din taxe și impozite instituie în cadrul Uniunii Europene, care vor fi administrate de organele financiare federale, conf. art. 108.

Federația și landurile, conform art. 109 alin 2, vor conlucra la îndeplinirea obligațiilor care rezultă din actele juridice ale Uniunii Europene, în vederea menținerii disciplinei bugetare, in conformitate cu art. 104[17] din tratatul de instituire a Comunității Europene și sub acest aspect vor ține cont de echilibrul economiei.  În alin 5 al aceluiași articol se dispune că sancțiunile impuse de Comunitatea Europeană în baza art. 104[18] din tratatul privind instituirea Comunității Europene, în vederea menținerii disciplinei bugetare, for fi suportate de Federație și de Landuri în proporție de 65 respectiv 35%. Landurile vor suporta în solidar 35% din cheltuieli, în funcție de numărul de locuitori, 65% din cheltuieli revenind landurilor în funcție de gradul lor de vinovăție, detaliile urmand a fi stabilite prin lege.

 

 

 

ITALIA

 

Conform art. 117 din constituția[19] italiană puterea legislativă este exercitată de stat și de regiuni, în conformitate cu Legea Fundamentală și cu limitele care decurg din legislația comunitară și din obligațiile internaționale.

În alin. 2, se prevăd domeniile în care statul are putere exclusivă de legiferare, printre care se afla și relațiile statului italian cu Uniunea Europeană. Conform alineatului 3, în relațiile dintre regiuni și Uniunea Europeană au competență concurentă în materia legiferării atât statul cât și regiunile.

În conformitate cu alin. 122 nimeni nu poate face parte în același timp dintr-un Consiliu regional sau un guvern regional si una din camerele parlamentului, dintr-un consiliu regional sau guvern regional și  parlamentul European.

 

LUXEMBURG

 

În art. 49 bis, se prevede că exerciţiul rezervat prin Constituţie puterilor legislativă, executivă şi judiciară poate reveni  prin tratate instituţiilor de drept internaţional (revizuirea din 1956). Nu există în textul constituţional referiri speciale la Uniunea Europeană.  

 

OLANDA

 

Ca și în Cazul Luxemburgului, în constituția olandeză nu există menționări cu privire la Uniunea Europeană. Art. 92 precizează că parte din puterea legislativă, executivă sau judecătorească poate fi conferită unor organisme internaționale, urmare a semnării unor tratate.  Prevederile din aceste tratate, care sunt în conflict cu legea fundamentală sau care ar conduce la un conflict de constituționalitate, pot fi aprobate doar cu votul a două treimi din membrii Parlamentului.

 

CAPITOLUL II

PRIMA LARGIRE

 

DANEMARCA

 

Nici în cazul Danemarcei nu există prevederi exprese cu privire la Uniunea Europeană, art. 20 precizând ca puterile/competențele conferite autorităților prin Constituție pot fi delegate unor organisme internaționale prin acord mutual și sub condiția aprobării prin lege.

 

IRLANDA

 

În articolul 29, alin 4, punctul 3, Constituția[20] prevede că statul Irlandez poate fi membru al Comunității Europene a Energiei Atomice (instituită prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957). Pana la amendarea Constituției pe 27 iunie 2012 se prevedea că Irlanda poate fi membră a  Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (instituită prin Tratatul semnat la Paris pe 18 aprilie 1951), a Comunității Economice Europene (instituită prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957). De asemenea, se stabilea că statul irlandez poate ratifica Actul Unic European (semnat de statele membre ale Comunităților la Luxemburg pe data de 17 februarie 1986 și la Haga pe data de 28 februarie 1986).

 La punctul 4, se specifică faptul ca statul irlandez  își afirmă angajamentul față de Uniunea Europeană, în cadrul căreia statele membre acționează împreună pentru a promova pacea, valorile comune și bunăstarea popoarelor. Conform punctului 5, statul irlandez poate ratifica tratatul de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona pe 13 decembrie 2007, și poate fi membru al Uniunii Europene instituite în temeiul Tratatului.

Nicio prevedere a Constituției, se spune în alineatul 6, nu abrogă legile emise, actele sau măsurile adoptate de statul irlandez, înainte sau după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, indispensabile prin prisma obligațiilor care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene la care face referire alin. 5 sau de membru al Comunității Europene a Energiei Atomice, și nici nu se opune ca legile emise, actele și masurile adoptate de:

-                 Comunitatea Europeană a Energiei Atomice sau organismele acesteia,

-                 Comunitățile Europene sau Uniunea Europeană ori organismele acestora,

-                 Organismele competente conform tratatelor la care face referire art. 29

să aibă putere de lege în Irlanda. 

Alin. 7 prevede ca statul irlandez își poate exercita dreptul de opțiune și libertatea de acțiune cu privire la cooperarea consolidată, prevăzută de art. 20 din Tratatul Uniunii europene, de asemenea, referitor la Protocolul 19, privind aquis-ul Schengen integrat in cadrul Uniunii Europene și Protocolul 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție; dar acest drept va putea fi exercitat doar cu aprobarea celor două camere ale parlamentului.

Alin. 8 statuează că statul Irlandez poate achiesa la deciziile, regulamentele sau alte acte care în conformitate cu Tratatul Uniunii Europene și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

-                 autorizează Consiliul European să nu se supună principiului unanimității,   

-                 autorizează adoptarea unei proceduri legislative ordinare

-                 sunt adoptate sub imperiul subparagrafului (d) al art. 82.2, paragraful 3 al art. 83.1 și paragrafele 1 și 4 din art. 86, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție; 

sub condiția că achiesarea trebuie aprobată de ambele camere ale parlamentului.

Statul irlandez nu va adopta deciziile luate de Consiliul European în considerarea art. 42 din Tratatul Uniunii Europene cu privire la politica de securitate și apărare comună, dacă acea decizie angajează statul Irlandez.

 

 

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII

 

 

      In cazul Marii Britanii nu exista o constituţie scrisă. Una din definiţiile constituţiei britanice spune ca aceasta este „un mănunchi de reguli, convenţii şi practici care reglementează sau califică organizarea, puterile şi atributele guvernului şi relaţiile dintre persoane şi autorităţile publice”[21].  Este o constituţie „instabilă, nedistinctă şi neîntărită”.

      O constituţie nu este instrumentul care reglementează exercitarea puterii publice, ci stabileşte o ordine prin care puterea publică se constrânge pe sine. Constituţia scrisă încearcă sa sistematizeze şi să supra-pună anumite reguli de respectat inclusiv în procesul de adoptare şi creare a al altor reguli. Dar indiferent dacă aceste supra-reguli sunt adunate astfel încât suportul lor să poată fi pus in „buzunar[22]”, sau sunt disparate in peste 300 de legi pornind de la Magna Charta şi ajungând la Tratatul de la Lisabona, până la urmă „faptele sunt mai puternice decât constituţiile” (Léon Duguit) şi „<> nu este în mod necesar aceiaşi cu <>” (Roscoe Pound)[23].

      Dacă în Constituţiile altor state, prevederile privind Uniunea Europeană au fost determinate de dorinţa de a le pune în acord cu tratatele privind CEE şi apoi UE, în cazul Marii Britanii, aceste prevederi au intrat de la sine în Constituţie, prin ratificarea respectivelor tratate.

      Unul din motivele pentru care Marea Britanie nu a adoptat o constituţie scrisă este acela că de la 1066 încoace nu a existat un eveniment social-istoric (intern) într-atât de puternic încât sa ducă la un nou început, care să impună redactarea unei constituţii (în cazul americanilor avem războiul de independenţă, al francezilor – Revoluţia care le poartă numele, al multor ţări central şi est europene eliberarea de sub diverse imperii, etc.). Dar penetrarea externă şi-a făcut loc, fostul preşedinte francez Giscard dʼEstaing declarând în 2007 că Tratatul (de la Lisabona) este in esenţă vechiul tratat constituţional[24]. Coroborând cele de mai sus cu prevederile Legii Comunităţilor Europene adoptată de parlamentul britanic în 1972 (cu modificările ulterioare, datorate transformării tratatelor) putem spune, cu riscul de a-i înfuria pe britanici, că beneficiază de o constituţie scrisă şi, mai ales, aplicabilă.

            Constituția britanică a fost asemuită[25] cu o tapiserie, țesută abil și înfrumusețată în timp, urzeala fiind monarhia iar textura fiind/alcătuită din încăpățânarea/ambiția și stima de sine a urmașilor primilor invadatori anglo-saxoni.

            Desigur că, în ciuda cuvintelor frumoase despre Constituția Britanică, au existat voci care nu au fost de acord cu adoptarea în 13 iulie 1972 a Legii Comunităților Europene, Tony Benn, om politic britanic, afirmând cu privire la această adoptare că "a avut loc o lovitură de stat, comisă de o clasă politică ce nu credea în suveranitatea populară"[26]. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL II: A DOUA LARGIRE – 1981

GRECIA

 

      În anul 2001 art. 28 din Constituția Greciei[27] a fost completat cu o clauză interpretativă, în care se stipulează că acest articol constituie fundamentul în ce privește participarea țării la procesul de integrare Europeană.  Astfel s-a reușit, fără a fi necesară o nouă numerotare sau adăugare de indici să se pună în acord ordinea constituțională cu aceea europeană.

      Articolul 28, alineatul 1 prevede ca normele de drept internațional si tratatele internaționale ratificate, fac parte din dreptul intern și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Sub condiția reciprocității, normele de drept internațional și tratatele internaționale sunt aplicabile și străinilor.

      Conform alineatului 2 competențele conferite de constituție pot fi transferate unor organe internaționale, când aceasta servește interesului național și promovează cooperarea cu alte state. Este necesară o majoritate exprimată de trei cincimi din totalul membrilor parlamentului pentru a fi ratificat un atare tratat sau acord internațional.

      Alineatul 3 prevede că Grecia în mod liber își poate limita suveranitatea națională, în măsura în care acest lucru este cerut de interesul național, cu condiția să nu fie încălcate drepturile omului și bazele guvernării democratice și se realizează pe baza principiilor de egalitate și sub condiția reciprocității.

      În art. 70, alin 8 se prevede că regulamentele parlamentului vor reglementa modalitatea în care parlamentul va fi informat de către guvern cu privire la proiectele normative din cadrul Uniunii Europene.

      Alineatul 2 al art. 80, (baterea sau emiterea de moneda este reglementată prin lege) beneficiază la rândul său de o clauză interpretativă prin care se dispune ca numitul alineat nu împiedică participarea Greciei la procesul de unificare economică și monetară europeană, în contextul mai larg al integrării europene, conform art. 28 din Constituție.

CAPITOLUL IV

A TREIA LĂRGIRE

 

      PORTUGALIA

 

      Constituția Portugaliei[28] prevede în art. 7, alin 6 că sub rezerva reciprocității și respectându-se principiile fundamentale ale statului de drept precum și principiul subsidiarității, Portugalia poate exercita în cooperare, în comun sau prin intermediul instituțiilor Uniunii atribuțiile necesare construcției și consolidării Uniunii Europene în vederea realizării unei  coeziuni economice, sociale și teritoriale, a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, precum și a definirii și realizării unei politici externe, de securitate și apărare comună.   

      Tratatele Uniunii Europene și dispozițiile adoptate de instituțiile acesteia în cadrul lor de competență sunt aplicabile în dreptul intern, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept (art. 8, alin. 4).

      Articolul 15, alin. 5 prevede că sub rezerva reciprocității, legea poate acorda cetățenilor țărilor Uniunii Europene rezidenți în Portugalia, dreptul de a alege și de a fi aleși în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European.

      Alineatul ultim al art. 33 (care reglementează expulzarea, extrădarea și dreptul la azil) dispune că prevederile anterioare nu constituie o piedică în aplicarea cooperării penale judiciare în cadrul Uniunii Europene.

      In art. 112 se dispune ca transpunerea actelor juridice ale Uniunii Europene în ordinea internă de drept se realizează prin intermediul unei legi, a unei ordonanțe sau, conform alin 4, același articol, al unui decret regional.   

      Conform art. 119, alin. 1, lit. i), sunt publicate în Monitorul Oficial[29] rezultatele la alegerile pentru Parlamentul European.

      Art. 133 precizează, că președintele republicii fixează conform legii electorale data alegerilor prezidențiale, parlamentare, a alegerilor pentru Parlamentul European și pentru camerele legislative ale regiunilor autonome.

      Conform art. 161, lit. n) Parlamentul are competența de a se pronunța în condițiile legii asupra problemelor supuse deciziilor Uniunii Europene care sunt de competența sa legislativă. Art. 163, lit. f) dispune ca Parlamentul are competența de a supraveghea și examina participarea Portugaliei la procesele de construcție europeană, în condițiile legii.

      Art. 164 determină domeniile competență absolută a parlamentului în materia legiferării, printre care, la lit. p) sunt specificate regulile de nominalizare a membrilor organelor Uniunii Europene, cu excepția celor din Comisie.

      În exercitarea funcțiilor sale politice guvernului portughez îi revine obligația de a informa parlamentul în timp util cu privire la procesul construcției Uniunii Europene, in considerarea art. 161, lit. n) și 163, lit. f), se stipulează în art. 197.

      Conform art. 227, lit. v), regiunile autonome se pronunță din proprie inițiativă sau la cererea puterilor publice constituționale asupra problemelor care sunt de competența celor din urmă dar care privesc și regiunile autonome; de asemenea ele participă la definirea poziției Portugaliei în cadrul procesului construcției Europene în chestiunile care le privesc în mod special. De asemenea, prevede lit. x)[30] a aceluiași articol, regiunile autonome participă la construcția Uniunii europene fiind reprezentate în diferite instituții regionale ale Uniunii și având delegați implicați în procesul de decizie la nivel european, atunci când se abordează chestiuni care le privesc; totodată regiunile autonome transpun actele juridice europene, conform art. 112.      

SPANIA             

 

Constituția Spaniei nu conține dispoziții exprese cu privire la uniunea Europeană

 

 

CAPITOLUL V

A PATRA LĂRGIRE

 

 

AUSTRIA

 

      In Austria amendamentele constituţionale trebuie aprobate de două treimi din parlamentari, fiind necesar un cvorum de cel puţin jumătate din membrii Parlamentului. Constituţia Austriacă este una suplă. Referendumul pentru adoptarea revizuirii Constituţiei se organizează doar în cazul în care o treime din membrii uneia din camere o cer. Referendumul este obligatoriu dacă are loc o revizuire fundamentală. Suntem în prezenţa unei constituţii care a fost asaltată de modificări, pentru că orice lege care era considerată a fi problematică din punct de vedere constituţional, a fost declarată lege constituţională, pentru a fi evitat controlul Curţii Constituţionale[31]. Astfel, pentru legiuitorul austriac a fost destul de simplu sa modifice articolul 23 din Legea Fundamentală, acesta devenind un adevărat subcapitol intitulat ”Uniunea Europeană”, ajungându-se până la art. 23 indice f. Aceste dispoziții privind Uniunea Europeană se regăsesc în Capitolul I, după prevederile generale. Alte referiri la Uniunea Europeană le găsim în  art. 10, alin (1), punctul 18, art. 30, alin. (3), art. 117, alin. (2), art. 141, art. 151, alin. (3)[32].          

      In art. 10, alin (1), pct. 18 se precizează că Federația are putere de legiferare și execuție în ceea ce privește Parlamentul European.

      Art. 23a reglementează alegerea membrilor Parlamentului European. Alegerea acestora se va realiza în concordanță cu principiile reprezentării proporționale, pe bază de vot egal, direct, secret și personal. Au dreptul de a alege atât bărbații și femeile de cetățenie austriacă care au împlinit optsprezece ani cel mai târziu în ziua alegerilor și nu și-au pierdut dreptul de vot, în conformitate cu legislația europeană, cât și cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene, care au dreptul sa voteze in conformitate cu legislația europeană. Prevederile privind procedura alegerilor se reglementează prin lege federală. In alineatul 2 se precizează că pentru alegerile europene, teritoriul federal constituie o singură circumscripție.

      In Austria, dreptul de a fi ales îl au persoanele care au împlinit nouăsprezece ani cel mai târziu în ziua alegerilor si care sunt cetățeni austrieci sau cetățeni ai unei țari membre a Uniunii Europene și au drept de vot în conformitate cu legislația europeană (alin. 3). Interzicerea dreptului de vot poate avea loc doar ca urmare a unei hotărâri judecătorești, se precizează în alin. 4. Punerea în aplicare și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European au loc sub supravegherea biroului electoral desemnat pentru alegerile Consiliului Național. Votarea în străinătate trebuie să aibă loc în cadrul unui birou electoral. Dispoziții mai detaliate în privința votului în străinătate pot fi aprobate doar prin întrunirea unui cvorum alcătuit din jumătate din membrii Consiliului Național și adoptarea trebuie sa fie făcută de cel puțin două treimi din membrii prezenți, se specifică în alineatul 5. În ultimul alineat se precizează că listele electorale vor fi întocmite de municipalități, în funcție de sfera lor de competență. Funcționarilor publici care candidează la un loc in Parlamentul European  li se va acorda timpul necesar în vederea depunerii candidaturii. Funcționarii publici care au fost aleși în Parlamentul European vor fi suspendați din funcție pe perioada mandatului, pierzând și drepturile salariale de funcționar public, dispoziții detaliate urmând a se adopta prin lege (art. 23b, alin. 1).

      Profesorii universitari, in conformitate cu art. 23b, alin. 2, îşi pot continua activitatea de cercetare, predare sau examinare dacă sunt membri ai Parlamentului European, dar drepturile lor salariale vor fi calculate în funcţie de activitatea desfăşurată şi nu pot depăşi douăzeci și cinci  la sută dintr-un salariu de profesor universitar. Având in vedere faptul ca legea Constituționala prevede incompatibilități ale unor funcții cu cea de membru sau fost membru al Consiliului Național, aceste funcții vor fi incompatibile cu calitatea de membru al Parlamentului European[33].

      Articolul 23c reglementează participarea reprezentanților austrieci la anumite instituții europene nominalizarea pentru Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiție, Tribunal, Curtea de Conturi, Comitetul de Gestionare al Băncii Europene de Investiții, Comitetul Regiunilor, revenind guvernului federal, potrivit primului alineat.

        Conform alineatului secund, in ceea ce privește nominalizările Guvernul Federal va acționa de comun acord cu Comisia principala a Consiliului National. In ce privește deciziile planificate, Guvernul Federal trebuie să informeze simultan Comisia Principală a Consiliului Național precum și președintele republicii. Conform alineatului 3, pentru desemnarea reprezentanților în Comitetul Economic și Social, Guvernul Federal va solicita propuneri de la organizații profesionale legal constituite precum și de la alte organisme reprezentând diferite categorii ale vieții economice și sociale. Participarea austriacă, în acord cu alineatul 4, la nominalizarea membrilor din Comitetul Regiunilor și a membrilor supleanți se va face pe baza propunerilor Landurilor (un candidat), cât și a Asociației Orașelor Austriece[34] și a Asociației Comunelor Austriece[35] (câte trei candidați). Guvernul Federal va informa Consiliul Național in legătura cu propunerile făcute în conformitate cu alin. 3 și 4 si Consiliul Federal cu propunerile făcute conform alin. 2, 3 și 4.

      Federația, potrivit art. 23d, trebuie să informeze fără întârziere Landurile cu privire la toate proiectele din cadrul Uniunii Europene, care afectează autonomia Landurilor, sau ar putea prezenta orice interes pentru acestea, trebuind a li se da posibilitatea de a prezenta un aviz, într-un interval de timp rezonabil, stabilit de Federație. Acest aviz va fi prezentat Cancelariei Federale. Aceste prevederi se aplică și in cazul unităților administrativ teritoriale, dacă le sunt afectate sfera de influență/domeniul de acțiune sau alte interese importante. Reprezentarea municipalităților revine Asociației Orașelor Austriece și Asociației Comunelor Austriece.

      Conform alineatului 2, în măsura in care Landurile supun atenției federației un aviz unitar, asupra unui proiect din cadrul Uniunii Europene in care legiferarea aparține landurilor, Federația este ținută de acest aviz in ceea ce privește negocierile și votul in cadrul Uniunii Europene. Nu se poate deroga de la acest aviz decât pentru motive imperative cu privire la politica externă sau de integrare europeană. Federația trebuie să aducă la cunoștința landurilor aceste motive fără întârziere. De asemenea, conf. alin. 3, în măsura în care o acțiune din cadrul Uniunii Europene aduce atingere atribuțiilor de legiferare ale landurilor, guvernul federal poate desemna un reprezentant nominalizat de landuri pentru a lua parte la luarea deciziilor in cadrul Consiliului. Exercitarea unei atare delegări se va realiza in cooperare și coordonare cu membrul competent al Guvernului Federal. Prevederile alineatului 2 se aplică de asemenea și unui atare delegat. În cazul în care atribuțiile legislative privesc legiferarea federală delegatul va răspunde în in fața Consiliului Național și în fața landurilor dacă aceste atribuții privesc legiferarea din cadrul acestora. Precizări detaliate, cu privire la dispozițiile alineatelor 1-3 urmând a fi stabilite printr-o convenție între Federație și Landuri.

      Landurile trebuie sa ia masurile necesare implementării legislației europene în ceea ce privește sfera lor de competență, în caz contrar, și dacă o instanță europeană constată această lacună, competența pentru luarea acestor măsuri se transferă Federației. In cazul in care Landul a luat masurile necesare, legea sau regulamentul adoptate de guvernul federal va rămâne fără efect.    

      Art. 23e prevede că membrul competent al Guvernului federal va informa fără întârziere  Consiliul National și Consiliul Federal cu privire la toate proiectele Uniunii Europene, in vederea emiterii unui aviz (alin. 1).

      În cazul în care Consiliul National va înainta un aviz membrului guvernului federal cu privire la un proiect din cadrul Uniunii Europene, care va trebui pus în aplicare printr-un act al Consiliului Național, membrul guvernului este ținut de acest aviz in timpul negocierilor cu Uniunea Europeană. Abaterea de la acest aviz este permisă doar cu privire la motive imperative de politica externa europeană și de integrare (alin. 2). 

      În alin. 3 se precizează că în cazul în care membrul Guvernului Federal dorește să se abată de la avizul la care face referire alin. 2, acesta trebuie să informeze din nou Consiliul National.  În măsura în care actul juridic aflat în curs de pregătire la Uniunea Europeană ar însemna un amendament la Constituție, o abatere este admisibilă doar în cazul în care Consiliul Național nu se opune într-un interval de timp rezonabil.

În cazul în care Consiliul Național a emis un aviz in conformitate cu alin. 2, după votul în cadrul Uniunii Europene reprezentantul guvernului va întocmi un raport adresat Consiliului Național. În special, reprezentantul guvernului va informa fără întârziere Consiliul Național în cazul unei abateri de la acel aviz, arătând în același timp și motivele (alin. 4).

Consiliul național își exercită competențele care îi revin în conformitate cu alin 1-4 prin intermediul Comisiei principale. Prevederi detaliate fac obiectul unei legi federale cu privire la regulamentul de ordine interioară al Consiliului Național. Cu acest prilej urmând a se reglementa în ce măsură proiectele din cadrul Uniunii Europene vor fi tratate de o sub-comisie speciala permanentă din cadrul Comisiei Principale sau se vor afla în sfera de atribuții a Consiliului Național, conf. alin. 1-4. Art. 55, alin 3 din Constituție se aplică în consecință și pentru sub-comisie[36]. 

În cazul în care Consiliul Federal înaintează un aviz reprezentantului guvernului federal cu privire la un proiect din cadrul Uniunii Europene care va trebui pus în aplicare printr-o lege federală necesitând aprobarea Consiliului Federal în virtutea art. 44, alin 2 din Constituție, acest aviz obliga reprezentantul guvernului la respectarea sa în timpul negocierilor și votului din cadrul Uniunii Europene. Abaterea de la aviz este posibilă doar pentru motive care țin de politica externă și de integrare europeană. Modul de exercitare a atribuțiilor Consiliului Federal în conformitate cu dispozițiile alineatelor 1 si 6 este stabilit prin regulamentul de ordine interioara al Consiliului, statuându-se în ce măsură proiectele din cadrul Uniunii Europene vor fi de competența unei comisii special desemnate în acest scop sau competența Consiliului Federal.   

În art. 23f, alin. (1) se prevede ca Austria,  în virtutea titlului 5 din TUE, așa cum a fost modificat prin tratatul de la Nisa, participă la Politica Externă și de securitate a Uniunii Europene. Aceasta include participarea la sarcinile menționate în art. 17, alin (2) din TUE[37], precum și la masurile prin care relațiile economice cu una sau mai multe țari terțe se suspendă,  se restricționează sau încetează. Deciziile Consiliului European cu privire la politica de apărare comună a Uniunii Europene și cu privire la integrarea Uniunii Vest Europene in Uniunea Europeană trebuie aprobate de Consiliul Național și Consiliul Federal prin aplicarea art. 44 alin (1), respectiv a alin. (2)[38]. Prevederile art. 23e, alin. (2) până la (5) se aplică deciziilor adoptate în cadrul politicii externe și de securitate comună în conformitate cu titlul V din Tratat; de asemenea se aplică și deciziilor adoptate în cadrul cooperării polițienești și judiciare, conform titlului VI din TUE[39]. Alin. (3) al art. 23f precizează că este necesar un acord între cancelar și ministrul de externe pentru votarea deciziilor cu privire la misiunile de menținere a păcii.

În cazul în care prin decizia luată se naște obligația statului Austriac de a trimite unități militare sau persoane, aprobarea pentru masurile prevăzute în alin. (3) nu va putea fi dată decât sub rezerva supunerii acesteia procedurii prevăzute de Legea Constituțională referitoare la trimiterea de unități militare sau persoane în străinătate.  

 

 

 

 

 

FINLANDA

 

În forma actuală, Constituția Finlandei[40] a intrat în vigoare în anul 2000, fiind amendată în 2012. Finlanda este membră a Uniunii Europene, se arată în art. 1, alin (3). Cetățenii finlandezi si cetățenii Uniunii Europene rezidenți în Finlanda au drept de vot pentru alegerile europarlamentare, in conformitate cu legea organică. Biroul parlamentar se suspendă pentru perioada în care titularul acestuia este ales in parlamentul european. Pe această perioadă un membru supleant îl va înlocui, se precizează în art. 28.

Alineatul (3) al art. 50, care reglementează natura publică a activității parlamentare, precizează că membrii unei comisii parlamentare, atunci când se analizează chestiuni legate de politica externa a Finlandei sau afaceri europene, vor respecta nivelul de confidențialitate considerat necesar de comisa de afaceri externe sau comisia principală după ce au luat act de opinia guvernului.

Art. 66, alin (2) stipulează că primul ministru reprezintă Finlanda la Consiliul European. Dacă în mod excepțional guvernul nu decide altfel, primul ministru reprezintă Finlanda la activitățile Uniunii Europene care necesită reprezentarea la cel mai înalt nivel.

Guvernul este însărcinat cu pregătirea la nivel național a deciziilor luate în cadrul Uniunii Europene, și decide măsurile luate de Finlanda legate de acestea, în afara cazului în care o asemenea decizie necesită aprobarea Parlamentului. Parlamentul participă la pregătirea la nivel național a deciziilor luate în cadrul Uniunii Europene în conformitate cu prevederile Constituției[41] (art. 93, alin. 2).

În art. 94, alin 2, se prevede că o hotărâre privind acceptarea unei obligații internaționale sau denunțarea acesteia se ia cu majoritate de voturi exprimate. Cu toate acestea, dacă propunerea se referă la Constituție sau la modificarea frontierelor naționale, sau transferul de autoritate către Uniunea Europeană, o organizație internațională sau un organism internațional și care prezintă importanță în ceea ce privește suveranitatea Finlandei, decizia se va lua cu o majoritate de cel puțin două treimi din voturile exprimate.

O ordonanță de guvern, se arată în art. 95, alin. 2, emisă în vederea intrării în vigoare a unei obligații internaționale este considerată în acord cu procedura legislativă ordinară cu privire la emiterea unei legi. Cu toate acestea, dacă vizează o modificare a teritoriului sau a Constituției ori transferul de autoritate către Uniunea Europeană, o organizație sau un organism internațional și care privește suveranitatea Finlandei, parlamentul o va adopta fără amânare cu o majoritate de voturi de cel puțin două treimi din voturile exprimate.

Articolul 96, dispune că Parlamentul examinează proiectele de acte legislative, tratatele care urmează a fi adoptate în cadrul Uniunii Europene și care de altfel ar fi fost de competența sa.  Guvernul transmite orice proiect prevăzut în alineatul precedent sub forma de scrisoare de guvern, parlamentului, în vederea emiterii unui aviz.  Acest proiect este examinat în cadrul Comisiei Principale și, în general, în cadrul uneia sau mai multor comisii, care vor emite un aviz către Comisia Principală. Cu toate acestea, Comisia de afaceri externe examinează proiectele cu privire la politica externă și de securitate. Comisia Principală sau comisia de afaceri externe au posibilitatea, daca este cazul, să emită un aviz către guvern cu privire la proiect. Consiliul președinților[42] poate înscrie un atare proiect pe ordinea de zi, în vederea dezbaterii în ședință plenară, totuși, Parlamentul nu va lua nicio decizie cu privire la proiectul în cauză. In alin. 3 se precizează ca guvernul informează comisiile de specialitate cu privire la proiectele din cadrul Uniunii Europene. Comisia Principală sau Comisia de Afaceri Externe vor primi informări cu privire la poziția guvernului asupra acelor proiecte.

Conform art. 97, Comisia Principală, la cerere sau oricând este necesar primește rapoarte din partea guvernului cu privire la proiectele din cadrul Uniunii Europene. Consiliul Președinților poate înscrie un atare proiect pe ordinea de zi, în vederea dezbaterii în ședință plenară, totuși, Parlamentul nu va lua nicio decizie cu privire la proiectul în cauză.

În alineatul 2 se prevede că primul ministru informează Parlamentul sau una dintre comisii, despre chestiunile abordate în cadrul reuniunilor Consiliului European atât anterior cât și după acestea, fără întârziere,. În mod identic se va acționa când amendamentele vizează modificarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Comisia de specialitate a Parlamentului poate emite un aviz cu privire la respectiva informare.

 

SUEDIA

 

Constituţia suedeză este alcătuită din patru legi fundamentale[43], adoptate în perioade diferite:  Legea Guvernării (Instrument of Government) adoptată în 1974, Legea Succesiunii (1810), Legea Libertăţii Presei (1949), Legea Fundamentală a Libertăţii de Exprimare (1991)[44]. 

În anul 2011 Constituția (respectiv Legea Guvernării) a fost modificată, fără consultarea populației, un referendum fiind organizat doar în cazul în care o zecime din membrii parlamentului îl solicită.

Art. 10, din cadrul primului capitol dispune ca Suedia este membra a Uniunii Europene.

În conformitate cu art. 2, punctul 6, cap. 8, alegerile pentru Parlamentul European sunt reglementate prin lege.

În cadrul capitolului 10 – Relații internaționale – se prevede la art. 4 că parlamentul poate aproba, în conformitate cu art. 3, un acord încheiat în cadrul cooperării cu Uniunea Europeană, chiar dacă acest acord se află în stadiul de proiect.  

Parlamentul poate transfera puterea decizionala către Uniunea Europeană în măsura în care acest transfer nu afectează principiile de bază ale Constituției. Această decizie trebuie aprobată de o majoritate formată din trei pătrimi din membrii prezenți, dar nu mai puțin de jumătate din numărul total al parlamentarilor. O atare decizie poate fi adoptată și prin respectarea procedurii privind revizuirea Constituției. Transferul nu poate avea loc pană când nu a fost aprobat în conformitate cu art. 3. Guvernul are, conform art. 10, obligația de a informa parlamentul și de a se consulta cu organele desemnate de acesta cu privire la evoluțiile din cadrul cooperării cu Uniunea Europeană, norme mai detaliate urmând a se stabili prin lege.  

 

 

 

Considerații cu privire la dispozițiile privind Uniunea Europeană în constituțiile statelor denumite și ”Cei cincisprezece

 

Deviza Unitate în diversitate se adeverește atât în cazul constituțiilor statelor fondatoare ale Uniunii Europene cât și al celor care au aderat până în anul 1995, inclusiv.  În funcție de lumea lor politică, de naționalism, de instituția revizuirii legii fundamentale, în constituțiile acestor țări întâlnim, sau nu, prevederi cu privire la cea mai grandioasă construcție economico-politică din această parte a lumii.

Sunt țari care au introdus prevederi explicite cu privire la delegarea de competență sau transferul de autoritate/putere către Uniunea Europeană ori cu privire la exercitarea în comun a acestor puteri în cadrul Uniunii Europene (cazul Franței). Unele constituții au fost modificate datorită puterii judecătorești, cum este cazul Irlandei, Curtea Supremă – decizia în cazul Crotty fiind decisivă în acest sens – a decis că Irlanda nu poate ratifica Actul Unic European decât sub condiția ca Legea Fundamentală să fie mai întâi modificată încât să permită ratificarea.

Unele state, Franța, Austria, Irlanda, menționează expres, nominalizează tratate precum si tratate modificatoare, sunt consemnate, determinate inclusiv articole din respectivele tratate, articole care de-a lungul timpului și-au schimbat numerotarea, generând o modificare de formă a respectivelor constituții.

Modificările constituționale privind Uniunea Europeană, fie au beneficiat de un capitol dedicat special (Franța, Austria), fie au fost inserate în cuprinsul Legii Fundamentale, în funcție de instituțiile reglementate – norme internaționale, relațiile dintre Federație și Landuri, etc. (Suedia, Germania). Soluția cea mai ingenioasă pare cea adoptată de Grecia cu ale sale ”clauze de interpretare”, evitându-se astfel supra-numerotarea articolelor (sau chiar renumerotarea după cum s-a întâmplat în cazul de mai târziu al României).

Obiectul reglementărilor este diferit, Germania reglementând inclusiv procentul datorat de Guvernul Federal și de Landuri în cazul unor sancțiuni europene.

Majoritatea țărilor care beneficiază de prevederi privind Uniunea Europeană în constituție au prevăzut obligația executivului de a informa parlamentul cu privire la actele care au loc în cadrul uniunii, deși există un protocol cu privire la rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană.  

În ce privește transferul de competență, nu există o formulă universal acceptată. S-a apelat la formulări variate, chiar în cadrul aceleiași constituții, existând o serie de formulări: ”delegare”, ”transfer”, ”limitare”, ”exercitare în comun”etc. De exemplu, Constituția germană menționează[45]: ”participare” (art. 23), ”delegare” (art. 23), ”transfer” (art. 24) și ”limitare a suveranității” (art. 24). Constituția franceză consemnează termeni ca: ”participare” (art. 88), ”transfer” sau ”exercitare în comun a suveranității” (același articol).              

 Dacă unele țări au făcut eforturi în ceea ce privește formularea, altele au ales să nu introducă în textul constituțional nicio referire la Uniunea Europeană (Danemarca, Spania)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL VI

MARELE VAL – 2004

   

CEHIA

 

            Prevederile constituționale[46] ale Cehiei cu privire la Uniunea Europeană sunt laconice, dat fiind euroscepticismul opiniei publice din această țară. În consecință cele trei mențiuni cu privire la Uniunea Europeană le întâlnim in art. 62 și 87. Primul, care reglementează atribuțiile președintelui, stipulează la lit. (l) că acesta va iniția un referendum cu privire la aderarea Cehiei la Uniunea Europeană și va face public rezultatul. Art. 87 reglementează instituția Curții Constituționale și specifică faptul că aceasta este competentă să judece apelurile la decizia președintelui de a nu iniția un referendum cu privire la aderarea Cehiei la Uniunea Europeană, lit. (l) și dacă referendumul cu privire la Uniunea Europeană s-a desfășurat în conformitate cu prevederile constituționale privind referendumul având ca obiect aderarea Republicii Cehe la Uniunea Europeană și cu regulamentul său de aplicare, lit. (m).    

            Articolul 10a prevede că anumite puteri pot fi transferate unor organizații internaționale, în baza unui acord.

            Articolul 10b prevede că guvernul informează cu regularitate si a priori parlamentul cu privire la problemele legate de obligațiile care decurg din calitatea de membră a țării la organizațiile prevăzute în art. 10a.

            Constituția Cehiei nu conține prevederi speciale cu privire la transferul autorității către instituțiile europene, prevederile cu privire la acest aspect fiind de natură generală.

 

            CIPRU     

            Constituția[47] statului cipriot nu conține prevederi speciale cu privire la Uniunea Europeană.

            ESTONIA

 

            Dată fiind faptul ca țările baltice își câștigaseră de puțin timp independența, subiectul transferului de autoritate către alte organisme era foarte sensibil[48] la data aderării la Uniunea Europeană. În plus, aceste țări au parte de constituții rigide, dificil de modificat. In Estonia, de exemplu, Preşedintele, sau o cincime din membrii Parlamentului (Riigikogu) poate iniţia revizuirea Constituţiei, conform art. 78, alin1, lit. 8) coroborat art. 161 din  capitolul VX. Nu se poate iniţia revizuirea şi nici nu se poate amenda Constituţia pe timp de război sau când este declarată situaţia de urgenţă.  Capitolul I al Constituţiei, intitulat Dispoziţii Generale precum şi capitolul XV, Revizuirea Constituţiei nu pot fi amendate decât prin referendum (art. 162). În art. 163 se prevede că Legea Fundamentală poate fi amendată printr-o lege care a fost adoptată 1) prin referendum, 2) două legislaturi consecutive, 3) de parlament ca o chestiune de urgenţă. Actul de amendare al constituţiei va fi citit de 3 ori in Parlament, între prima şi a doua lectură trebuie să treacă un interval de cel puţin trei luni, iar între a doua şi a treia trebuie să treacă cel puţin o lună. La a treia dezbatere se va decide şi modalitatea de amendare. Legea de amendare a Constituţiei va fi supusă referendumului la cererea a trei cincimi dintre parlamentului. Referendumul va avea loc la cel puţin trei luni de la adoptarea legii de amendare. Pentru ca Legea Fundamentală să fie adoptată de două Parlamente succesive trebuie ca ea să fie aprobată de Parlamentul iniţial cu majoritate de voturi iar de cel de al doilea fără schimbări şi la prima dezbatere cu o majoritate de trei cincimi. Conf. Art. 166, o rezoluţie pentru dezbaterea unui proiect de lege care să fie amendată Constituţia în regim de urgenţă, trebuie adoptată de patru cincimi din membrii parlamentului. În acest caz Legea de schimbare a Constituţiei trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din toţi membrii Parlamentului.  În cuprinsul legii de modificare a Constituţiei se va prevedea data de intrare în vigoare, dar nu mai devreme de trei luni de la data promulgării de către Preşedinte. Timp de un an nicio iniţiativă de lege de modificare a constituţiei nu poate iniţiată dacă are acelaşi obiect cu o lege care nu a fost adoptată prin referendum sau de Parlament.

            Având în vedere cele de mai sus este lesne de înțeles că procesul de modificare a constituției în vederea aderării a fost foarte dificil, atât din punct de vedere juridic dar și politic[49]. 

            În cele din urmă constituția Estoniei a fost ”suplimentată” prin Legea de Amendare[50] (denumită și A Treia Lege Constituțională) adoptată prin referendum la data 14 septembrie 2003 și care a  intrat în vigoare pe 14 decembrie 2003. În primul alineat se prevede ca Estonia poate fi membră a Uniunii Europene, cu respectarea principiilor fundamentate ale constituției. În alineatul 2 se dispune că după aderarea la Uniunea Europeană, Constituția Estoniei se aplică ținând cont de drepturile și obligațiile care decurg din Tratatul de aderare. Alineatul 3 prevede că legea de Amendare poate fi modificată doar prin referendum.

            Menționăm că niciuna din cele trei proceduri de amendare a Legii Fundamentale nu prevede posibilitatea de a adopta un act constituțional care să existe alături de constituție.

 

LETONIA

           

            Situația din Letonia a fost asemănătoare cu aceea din Estonia: euroscepticism și  dificultatea procedurală de modificare a constituției[51].   

            Parlamentul (Saeima) poate revizui Constituţia în şedinţe la care trebuie să participe două treimi din membrii săi. Amendamentele trebuie adoptate în trei dezbateri de o majoritate de cel puţin două treimi din membrii prezenţi (art. 76). În cazul în care Parlamentul revizuieşte articolele 1,2,3,4,6 sau 77 amendamentele pentru a avea putere de lege trebuie supuse referendumului (art. 77). Iniţiativa pentru revizuirea Constituţiei o pot avea şi alegătorii, printr-un proiect de lege semnat de o zecime din electorat. Un amendament al Constituţiei supus referendumului va fi considerat adoptat dacă cel puţin jumătate din electorat votează în favoarea lui

            Prevederile privind Uniunea Europeană sunt lapidare și este evitată formularea directă privind transferul de competență către instituțiile europene. Revizuirea din 8 mai 2003 a fost adoptată prin procedura parlamentară, fiind modificate art. 68, 79 și 101. Art. 68 reglementa ratificarea de către parlament a tratatelor internaționale. A fost adăugat un paragraf nou, în care se arată că Letonia, în scopul consolidării democrației, poate delega o parte din competențele instituțiilor statului către instituțiile internaționale. Tratatele prin care are loc un asemenea transfer de competență trebuie să fie ratificate de parlament în ședințe la care participă cel puțin trei pătrimi din membrii parlamentului, fiind necesară aprobarea cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți.  

            Alineatul 3 prevede că aderarea Letoniei este decisă prin referendum național inițiat de Parlament.

            Ultimul alineat al art. 68 este o concesie acordată euroscepticilor, prevăzându-se în cuprinsul acestuia că schimbări substanțiale în ce privește aderarea Letoniei la Uniunea Europeană, vor fi aprobate prin referendum național, la cererea a cel puțin jumătate din membrii parlamentului.

            Articolul 79 prevede că o lege de revizuire a constituției trebuie aprobată de cel puțin jumătate din electorat. Totuși, în privința referendumurilor referitoare la aderarea la Uniunea Europeană sau la schimbări substanțiale cu privire la aderarea Letoniei la Uniunea Europeană, prezența la vot trebuie să fie de cel puțin jumătate din prezența de la precedentele alegeri parlamentare[52]. 

            Articolul 101 prevede dreptul cetățenilor Uniunii Europene rezidenți în Letonia de a avea calitatea de votant în cadrul alegerilor locale, precum și dreptul de a munci în cadrul autorităților locale. Se specifică în continuare că limba vorbită în aceste instituții este cea letonă.

           

           

LITUANIA

 

            În Lituania revizuirea Constituţiei[53] este prevăzută în cap. XIV, art. 147 – 149. Iniţiativa revizuirii Constituţiei poate aparţine unei pătrimi din membrii senatului sau unui număr de 300.000 de electori. Pe durata stării de urgenţă sau a legii marţiale Constituţia nu poate fi amendată. Prevederile art. 1 al Constituţiei „ Statul lituanian este o republică democratică şi independentă” poate fi revizuit doar prin votul favorabil a trei pătrimi din electorat. Prevederile Cap. I, „Statul Lituanian[54] şi ale Cap. XIV, „Revizuirea Constituţiei” pot fi revizuite doar prin referendum. Revizuirile care privesc alte capitole ale Constituţiei trebuie dezbătute şi votate de Camere de două ori, la o distanţă de timp de trei luni între voturi. Un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei va fi considerat adoptat dacă la fiecare ședință două treimi din toţi membrii Parlamentului au votat în favoarea lui. Un amendament care nu a fost adoptat nu poate fi depus în Parlament pentru reconsiderare mai devreme de un an. Legea de revizuire a Constituţiei nu poate intra în vigoare mai devreme de 6 luni de la promulgare.

            Inițiativa de a adopta cu privire la Uniunea Europeană o lege constituțională diferită, în loc de a fi modificată constituția în cuprinsul său, a fost în concordanță cu tradiția constituțională din Lituania, spre deosebire de experiența estoniană, art. 150 proclamând în 1991 si 1992 alte legi ca parte constitutivă a Legii Fundamentale[55]. Astfel a fost deschis drumul spre adoptarea Legii constituționale cu privire la aderarea Republicii Lituania la Uniunea Europeană.

                        Parlamentul Lituaniei în vederea punerii în aplicare a voinței cetățenilor lituanieni, exprimată prin referendumul privind aderarea Lituaniei la Uniunea Europeană, se arată în preambulul Legii Constituționale, exprimându-și convingerea că Uniunea Europeană respectă drepturile și libertățile fundamentale ale omului, și că aderarea Lituaniei la Uniunea Europeană va contribui la o asigurare mai eficientă  a drepturilor și libertăților omului; constatând că Uniunea Europeană respectă identitatea națională și tradițiile constituționale ale statelor membre; în dorința de a asigura o participare cu drepturi depline a Lituaniei la integrarea europeană, precum și de a asigura securitatea Lituaniei și bunăstarea cetățenilor ei, adoptă și proclamă prezenta Lege Constituțională. 

            În primul alineat se prevede Lituania va exercita în comun sau va transfera către Uniunea Europeană competențele instituțiilor statului prevăzute în tratatele constitutive. De asemenea, Lituania, alături de celelalte state se va bucura de drepturile conferite de calitatea de membru al Uniunii Europene și își va îndeplini obligațiile care îi revin.

                        Alineatul 2 prevede că normele dreptului Uniunii Europene vor face parte din dreptul intern al Lituaniei. În ce privește normele cuprinse în Tratatele constitutive, acestea se vor aplica direct, având prioritate față de dispozițiile contrare din dreptul intern.  Obligația guvernului de a informa parlamentul cu privire la proiectele actelor cu caracter obligatoriu din cadrul Uniunii Europene, este prevăzută în alin. 3. Guvernul trebuie să consulte parlamentul cu privire la proiectele legislative din cadrul Uniunii Europene care reglementează domenii care în conformitate cu constituția sunt de competența parlamentului, acesta din urmă putând recomanda o anumită poziție. Comisia de Afaceri Europene și Comisia de Afaceri Externe pot, în conformitate cu regulamentele parlamentului, sa remită guvernului opinia parlamentului cu privire la propunerile legislative din cadrul Uniunii Europene. Guvernul trebuie să examineze recomandările sau avizele parlamentului și informează parlamentul despre punerea lor în practică, in conformitate cu o procedură prevăzută de lege.  Guvernul va examina propunerile legislative din cadrul Uniunii Europene respectând procedura stabilită prin lege. În ce privește aceste propuneri, guvernul poate adopta decizii sau hotărâri față de care dispozițiile art. 95 din constituție nu sunt aplicabile[56].

 

MALTA     

 

            Constituția Maltei[57] beneficiază o singură dispoziție specială cu privire la Uniunea Europeană, și anume în art. 65 (amendat în anul 2003) care dispune că sub rezerva respectării constituției parlamentul adoptă legi în vederea asigurării păcii, ordinii și a bunei guvernări în Malta, în conformitate cu respectarea deplină a drepturilor omului și principiilor general acceptate în dreptul internațional precum și cu respectarea obligațiilor regionale și internaționale ale statului maltez, în special acelea asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană semnat la Atena pe data de 16 aprilie 2003.

 

            POLONIA si SLOVENIA  

 

            În constituția polonă și cea slovenă[58] nu întâlnim prevederi speciale vizând Uniunea Europeană, fiind singurele țări din fostul bloc comunist care nu au adoptat astfel de norme. Aderarea s-a produs, ca și în cazul altor țari care au ales să nu menționeze Uniunea Europeană în legile lor fundamentale, sub imperiul normelor constituționale care reglementează dreptul internațional, prevăzându-se delegări de competență, art. 90, alin. (1) în cazul Poloniei – modificat în 1997 – și art. 3a în cazul Sloveniei – modificat în 2003.

 

            SLOVACIA

 

            Constituția[59] Slovaciei este prima dintre Legile Fundamentale ale țarilor ex-comuniste dornice a adera la Uniunea Europeană, care a suferit modificări în vederea aderării, fiind una dintre constituțiile cel mai lesne de amendat, este necesară aprobarea a trei cincimi din numărul total al deputaților.

                        Art. 7 alin 2 prevede ca Republica Slovacă poate printr-un tratat internațional ratificat și promulgat în condițiile legii sau în baza unui astfel de tratat, sa transfere exercițiul unei părți din drepturile sale către Comunitățile Europene și Uniunea Europeană. Actele cu caracter normativ ale Comunităților Europene și ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile din legile interne. Implementarea actelor cu caracter normativ se va face prin lege sau ordonanță de guvern, în conformitate cu art. 120, alin. 2.     

            Art. 120 alin 2 precizează că în cazul în care este astfel prevăzut de lege, guvernul emite ordonanțe în vederea respectării acordului european de asociere dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Slovacă, pe de altă parte, şi pentru respectarea tratatelor internaționale prevăzute la articolul 7, alineatul (2).

            Pentru aderarea la Uniunea Europeană a fost nevoie de o majoritate de trei cincimi din numărul total al deputaților, pe când ratificarea tratatelor care stabilesc aderarea  la o altă organizație necesită o majoritate simplă.

            Conform art. 129, alin. (3) Curtea Constituțională se pronunță cu privire la legitimitatea și constituționalitatea alegerilor parlamentare, locale și europarlamentare. 

            Art. 87, alin. (4) precizează că regulile privind publicarea legilor europene, vor fi stabilite prin lege.

 

UNGARIA

 

            Constituția Ungariei[60] prevede în art. E (parte a capitolului Principii Fundamentale) că în scopul promovării libertății, bunăstării și securității popoarelor din Europa, Ungaria contribuie la unitatea europeană (sublinierea ne aparține).

            În alineatul (2) se stipulează că în vederea participării la Uniunea Europeană în calitate de stat membru și în virtutea unui tratat internațional Ungaria poate exercita în comun cu celelalte state membre prin intermediul instituțiilor Uniunii Europene anumite competențe prevăzute de Constituție, în măsura în care acest lucru este necesar pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, conform tratatelor fondatoare. Legislația europeana, în cadrul stabilit de paragraful (2), poate prevedea norme generale obligatorii de conduită.      

            În art. IX, capitolul ”Drepturi și obligații” este prevăzută gratuitatea publicității electorale, inclusiv în ceea ce privește alegerile pentru parlamentul European.

            Art. XXIII stipulează că toți cetățenii majori maghiari au dreptul de a alege și de a fi aleși în cadrul alegerilor parlamentare, din cadrul consiliilor locale, al primăriilor și al Parlamentului European. În alineatul următor le se recunosc aceleași drepturi cetățenilor din statele membre UE, cu excepția dreptului de a vota la alegerile parlamentare. Cetățenii dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene rezidenți în Ungaria, care și-au pierdut dreptul de vot în țara de origine ca efect al unei hotărâri judecătorești sau prin efectul legii, vor fi excluși de la exercitarea acestui drept și pe teritoriul Ungariei, se arată în alin. (6).

            În art. XXVII alin. (4) se stipulează că nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă care la data săvârșirii nu constituia infracțiune conform dreptului maghiar sau actelor normative ale Uniunii Europene.  

            Al treilea capitol reglementează  Statul maghiar. În art. 8, alin (3) lit. c) cu privire la referendum, se arată că nu se poate organiza referendum național având ca obiect dispozițiile legilor privind alegerea membrilor parlamentului, reprezentanților administrației publice locale, primăriilor și a membrilor Parlamentului European.        

            În art. 9, alin. (3) lit. e) se prevede că președintele fixează data pentru alegerile parlamentare, locale, europarlamentare și cât și pentru referendum.

            Parlamentul poate cere informări guvernului cu poziția ce va fi adoptată în procesul de luare al deciziilor din cadrul Uniunii Europene și își poate exprima avizul cu privire la proiectele aflate în agenda de lucru, guvernul fiind obligat sa ia în considerare respectivul aviz (art. 19).

            Art. 37, alin. (6) prevede că în cazul în care statul maghiar este obligat la plata unor sume ca urmare a hotărârilor Curții Constituționale, a Curții Europene de Justiție, ori altă instanță sau organ executiv, iar datoria publică depășește cincizeci la sută din produsul intern brut și în conformitate cu legea bugetului de stat nu există fonduri suficiente, se va institui o contribuție ale cărei fonduri vor fi folosite exclusiv cu destinația stingerii respectivei obligații.  

            Conform art. 47, alin. (3) guvernul are dreptul de a decide cu privire la desfășurarea forțelor armate maghiare și a trupelor străine conform alin. (2), urmare a hotărârilor luate la nivelul Uniunii Europene și NATO. Guvernul are obligația de a înainta un raport parlamentului și de a notifica președintele cu privire la acest aspect.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL VII

ULTIMELE (ÎNCEPÂND CU 1 IULIE 2013) TREI ȚARI

 

BULGARIA

 

            În anul 2005 Constituția Bulgariei[61] a fost revizuită adoptându-se dispoziții speciale cu privire la Uniunea Europeană.

Adunarea Naţională are dreptul de a amenda orice dispoziţie a Constituţiei, cu excepţia prerogativelor Marii Adunări Naţionale. Iniţiativa introducerii unui amendament constituţional aparţine unei pătrimi din membrii Adunării Naţionale şi Preşedintelui. De la data introducerii amendamentului, acesta trebuie dezbătut nu mai devreme de o lună de la data depunerii şi nu mai târziu de trei luni (art. 154). Un amendament constituţional trebuie să întrunească o majoritate de trei pătrimi din membrii parlamentului, votându-se de trei ori în trei zile diferite. O propunere care a întrunit mai puţin de trei pătrimi din voturi, este susceptibilă a fi reintrodusă după nu mai puţin de două luni şi nu mai mult de cinci luni. Pentru a fi adoptată la noua dezbatere propunerea trebuie să întrunească la noua dezbatere o majoritate de două treimi din totalul membrilor Adunării (art. 155). Amendamentul constituţional va fi semnat şi promulgat de preşedintele Marii Adunări Naţionale, fiind publicat în Monitorul Oficial in termen de şapte zile de la data adoptării (art. 156). Marea Adunare Naţională va avea 400 de membrii aleşi conform legii în vigoare. Conform art. 158 Marea Adunare Naţională va:

1. Adopta noua Constituţie

2. Rezolva orice schimbare teritorială a Republicii Bulgaria şi va ratifica tratatele internaţionale care prevăd aceste schimbări

3. Rezolva schimbările cu privire la forma structurii statului sau a formei de guvernare

4. Rezolva amendamentele cu privire la art. 5 alin. 2 şi 4[62], şi art. 57 alin. 1 şi 3 din Constituţie

5.  Rezolva amendamentele cu privire la modificarea cap. IX din Constituţie (revizuirea).

Doar preşedintele şi cel puţin jumătate din membrii Marii Adunări Naţionale au dreptul de a introduce o propunere de revizuire in conformitate cu art. 158.   
Mandatul Adunării Naţionale expiră la data alegerilor pentru Marea Adunare Naţională. Preşedintele va programa alegeri pentru Marea Adunare Naţională într-un interval de trei luni de la data adoptării rezoluţiei prin care se stabilesc alegeri pentru Marea Adunare Naţională. Rezoluţia trebuie să întrunească o majoritate de două treimi din totalul membrilor Adunării. După rezolvarea amendamentelor Marea Adunare Naţională îşi încheie mandatul, fiind organizate alegeri pentru Adunarea Naţională (excepţia o constituie situaţiile de urgenţă, când mandatul Marii Adunări Naţionale se prelungeşte).

Prin Decizia din 5 iulie 2004 Curea Constituțională a Bulgariei a hotărât că niciunul din posibilele amendamente de la acea dată nu intra sub imperiul prevederilor care cereau instituirea Marii Adunări Naționale, revizuirea realizându-se în conformitate cu procedura ordinară și nu conform celei speciale, mult mai dificilă.     

            Art. 4 alin (3) prevede că Bulgaria participă la construcția și dezvoltarea Uniunii Europene.  Conform art. 22, alin (1) cetățenii străini și persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană, sau din alte tratate internaționale ratificate, promulgate și care au intrat în vigoare  precum și pe cale de moștenire legală.

            În art. 42, alin. (3) se precizează că alegerile pentru parlamentul European și participarea cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene la alegerile locale din Bulgaria se vor reglementa prin lege.

            Conform art. 85, alin (1) pct. 9) Adunarea Națională va ratifica sau denunța tratatele internaționale prin care se conferă Uniunii Europene puteri ce decurg din Constituție. Legea de ratificare a respectivului tratat trebuie adoptată cu o majoritate de doua treimi din membrii parlamentului.

            Art. 105 reglementează obligația de informare pe care Consiliul de Miniștri o are fața de Adunarea Națională cu privire la aspectele care decurg din obligațiile Bulgariei care rezultată din calitatea de membră a Uniunea Europeană (alin.3) precum și de informare cu privire la proiectele și adoptarea actelor cu caracter normativ din cadrul Uniunii Europene, având obligația de a întocmi rapoarte detaliate (alin. 4).   

 

ROMANIA

 

            Urmare a amendamentelor din octombrie 2003, din punct de vedere constituțional România a fost cea mai pregătită țară în ceea ce privește aderarea[63]. Cu atât mai interesant este cazul României cu cât această țară are cea mai rigidă constituție în ceea ce privește revizuirea, orice amendament fiind supus referendumului (iar unele dispoziții sunt interzise la amendare: caracterul național, independent, unitar si indivizibil  al statului, forma republicană de guvernare etc.). 

      Esența modificărilor consta in art. 148[64] pe care îl redam integral:

ARTICOLUL 148 Integrarea în Uniunea Europeană

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

      Conform art. 16 „Egalitatea în drepturi”, alin. (4), ” În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale”.  

      Articolul 38 dispune că în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii romani au dreptul de a alege si de a fi aleși in Parlamentul European.

      Alin. (2) al art. 44 stipulează că: Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

      În art. 135, alin. (2) pct. g) se prevede că statul trebuie să asigure aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.

      Art. 137 dispune că în condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.

 

CROAȚIA

 

      După 10 ani de la debutul negocierilor privind aderarea la Uniunea Europeană Croația va deveni membră începând cu 1 iulie 2013.

      Constituția croată[65] dispune în art. 9 că nu pot fi extrădați sau expulzați cetățenii țării cu excepția cazurilor în care se pune în aplicare un mandat de arestare emis în conformitate cu un tratat internațional sau aquis-ul comunitar al Uniunii Europene.

      Conform art. 45 cetățenii care au împlinit optsprezece ani au drept de vot în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European (alin2), cetățenii aflați în străinătate specifică în alineatul următor,  având dreptul să voteze în secțiile de votare organizate în cadrul birourilor diplomatice sau consulare.

      Art. 133 garantează dreptul la administrație locală al cetățenilor, inclusiv celor din alte state țări membre, în conformitate cu aquis-ul comunitar..

      Articolul 143 dispune că în conformitate cu art. 142[66] din Constituţie, Republica Croaţia în calitate de stat membru al Uniunii Europene, participă la crearea Europei unite, pentru a asigura, alături alte state europene, pacea, libertatea, securitatea şi prosperitatea, şi de a atinge alte obiective comune în conformitate cu principiile fondatoare şi valorile Uniunii Europene. Conform alineatului, Croația poate transfera instituțiilor Uniunii Europene competențele necesare în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de membru.

      Art. 144 dispune că în Parlamentul European cetățenii croați vor fi reprezentați în mod direct. Totodată parlamentul croat va participa la procesul legislativ european în conformitate cu tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Guvernul are obligația de a informa parlamentul cu privire la proiectele legislative și la deciziile aflate în curs de adoptare din cadrul instituțiilor Uniunii Europene. Parlamentul poate emite avize care să constituie temelia acțiunilor întreprinse de Guvern în cadrul instituțiilor Uniunii Europene. Dreptul parlamentului de a supraveghea acțiunile guvernului din cadrul Uniunii Europene se reglementează prin lege. Croația va fi Reprezentată în Consiliul European de guvern sau de președintele țării, ăn funcție de atribuțiile constituționale ale fiecăruia.

Conform art. 145, exercitarea drepturilor care rezultă din aquis-ul comunitar va fi identică cu exercitarea drepturilor care decurg din dreptul intern. Toate actele normative adoptate de Croația în cadrul instituțiilor din Uniunea Europeană vor fi aplicate în conformitate cu aquis-ul comunitar. Agențiile guvernamentale, organele locale și persoanele învestite cu autoritate publică au obligația de a aplica direct dreptul Uniunii Europene. Autoritatea judecătorească are obligația de a drepturile  subiective care se bazează pe aquis-ul comunitar. 

      Cetățenii, conform art. 146, se bucură de drepturile conferite de aquis-ul comunitar, în special dreptul la liberă circulație, dreptul de a vota și de a fi ales în cadrul alegerilor europarlamentare, dreptul la protecție diplomatică și consulară din partea oricărui stat membru al Uniunii Europene, dreptul la petiționare.

      În Croația cetățenii Uniunii Europene se bucură de toate drepturile garantate de  aquis-ul comunitar.  

     

 

CONCLUZII

 

 

La cincisprezece ani după căderea cortinei de fier opt din fostele state satelit sovietic au aderat la Uniunea Europeană. Din nou întâlnim diversitatea în unitate. Două dintre aceste țări, deși au amendat constituțiile în vederea aderării, nu au introdus dispoziții speciale cu privire la Uniunea Europeană. Nicio țară nu a mai preluat în cuprinsul Constituției denumiri de tratate sau articole din acestea, mulțumindu-se să facă referire la ”Tratatele Constitutive”.

Dat fiind subiectul sensibil cu privire la suveranitate și în constituțiile acestor țari găsim sintagme diferite cu privire la preluarea de către instituțiile Uniunii Europene a unor puteri de legiferare: ”delegare de competență”, ”exercitare în comun a puterilor conferite de constituție”, ”transferare de atribuții”.

Dacă țările vechi membre au avut timp să absoarbă modificările care au apărut la nivelul Comunităților Europene (și apoi Uniunii Europene) constituțiile noilor state membre, care au pus un accent important pe suveranitatea statului, pe independența sa, pe indivizibilitatea statului, s-au confruntat cu situația de a face față unor schimbări care aveau nuanță federalistă. Cizma sovietică se transforma în pantoful occidental? Nu. Se cristaliza o cooperare unică, recunoscută chiar și de țările mai puțin euro-file, într-un continent măcinat de dezbinări Uniunea Europeană a arătat că se poate tinde spre întreg.

În ciuda faptului că Legile Fundamentale ale țărilor ex-comuniste sunt rigide, majoritatea impunând condiții greu de îndeplinit pentru amendare, toate au fost modificate în vederea aderării.

Cine s-ar fi gândit în anul 1951 ca majoritatea țărilor care vor alcătui Comunitatea Europeană (și apoi Uniunea Europeană) va avea în cuprinsul constituțiilor cel puțin o referire specială cu privire la aceste instituții? În unele țări s-ar impune unele modificări de natură constituțională[67], pentru a se evita provocările cu privire la supremația dreptului comunitar și astfel încât participarea la construcția europeană să primească o legitimitate sporită.    

       



[1] Hathaway, Oona A., "International Delegation and Domestic Sovereignty" (2008). Faculty Scholarship Series. Paper 833. http://digitalcommons.law.yale.edu/fss_papers/833
[2] Alec Stone Sweet, Thomas Brunell. "Constructing a Supranational Constitution: Dispute Resolution and Governance in the European Community" American Political Science Review 92 (1998): 63-81.
Disponibilă la:
http://works.bepress.com/alec_stone_sweet/15
[3] A Moravcsik The choice for Europe: social purpose and state power from Messina to Maastricht, citat de Hathaway, Oona A, Op. cit, pag. 134.  
[4] Deleanu, Ion, „Instituţii şi proceduri constituţionale: în dreptul român şi comparat”, Ed. C.H. Beck, 2006, pag. 7.
[5] Astfel debutează prezentarea UE pe site-ul oficial: http://europa.eu/about-eu/basic-information/index_ro.htm . O prezentare modificată, in trecut specificându-se următoarele:   Uniunea Europeană este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări. Timp de peste o jumătate de secol a contribuit la menţinerea păcii, stabilităţii şi prosperităţii, a ridicat standardele de viaţă, a lansat o monedă unică şi a evoluat constant către crearea unei pieţe unice în cadrul căreia persoanele, bunurile, serviciile şi capitalul să poată circula liber, ca şi cum s-ar afla pe teritoriul unei singure ţări, sursa internet: http://pauloprea.blogspot.ro/2011_06_01_archive.html
[6] Albi, Anneli, ”EU Enlargement and the Constitutions of Central and Eastern Europe”, Cambridge University Press, New York, 2005, pag. 10.
[8] Belgia este împărțită în 4 regiuni lingvistice, art. 4, alineatul ultim din Constituție determinând cvorumul care trebuie atins pentru modificarea granițelor respectivelor regiuni (zone). Adăugăm ca vechea provincie Barbant a fost separată în 1995 în trei noi entități; Provincia Brabantul Flamand, Provincia Brabantul Valon și Regiunea Capitalei Bruxelles.
[10] Acest articol nu este aplicabil aderărilor ce intervin în urma unei conferinţe interguvernamentale a cărei convocare a fost hotărâtă de Consiliul European înainte de 1 iulie 2004
[11] Conform acestui articol, proiectul de lege nu este supus referendumului atunci când Preşedintele Republicii decide să îl supună Parlamentului convocat în Congres; în acest caz, proiectul de revizuire nu este aprobat decât dacă întruneşte majoritatea de trei cincimi din voturile exprimate. Biroul Congresului este cel al Adunării Naţionale.
[13] Bundesrat
[14] Art. 79 reglementează revizuirea Constituției, lege de modificare a acesteia trebuie aprobată de două treimi din membrii Bundestag-ului (Parlamentului) şi votul a două treimi din membrii Bundesrat-ului.
[15] Aceste articole prevăd că deciziile în Bundestag, respectiv Bundesrat se iau cu majoritate de voturi exprimate.
[16] Fiecare land are cel puţin trei voturi, landurile cu mai mult de două milioane de locuitori au patru voturi, landurile cu mai mult de şase milioane de locuitori au cinci voturi, iar landurile cu mai mult de şapte milioane de locuitori au şase voturi.
[18] Supra, nota 30.
[21] Turpin Colin, Tomkins, Adam,: „British Government and the Constitution”, CAMBRIDGE UNIVERSITY PRESS,  2007, pag. 4.
[22] Deleanu, Ion, Op. Cit. pag. 217
[23] Autorul francez si cel american sunt citaţi de Turpin, Colin, Tomkins, Adam, op. cit, pag. 4.
[25] Robert L Maddex, „ Constitutions of the World”, CQ Press, Washington, 2008, editia a 3-a, pag. 469.
[26] Christopher Booker, Richard North, , „Uniunea Europeană sau Marea amăgire – istoria secretă a construcției europene ”, Ed. Antet XX Press, 2004, pag   
[29] Diário da República
[30] Menționăm că alfabetul limbii portugheze nu include in mod normal literele K, W şi Y
[32] Sursa Constituție Austria: http://legislationline.org/documents/section/constitutions si http://www.vfgh.gv.at/cms/vfgh-site/english/index.html,( ultima varianta prezintă o selecție în limbile germană, engleză și franceză, site-ul este al Curții Constituționale a Austriei, aceiași selecție poate fi găsită pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe austriac).  Adăugăm ca Uniunea Europeană este menționată si in art. 73, cu privire la desemnarea persoanei care să sustituie un ministru federal, un sejur într-o țară a UE neconstituind o cauză care sa determine delegarea altei persoane.   
[33] Art. 59  prevede ca un membru al Consiliului Național, al consiliului Federal sau al Parlamentului European nu poate face parte in același timp din celelalte două instituții corpuri electorale.
[34] Österreichischer Städtebund
[35] Österreichischer Gemeindebund
[36] Art. 55, alin 3, face referire la alegerea membrilor Comisiei Principale si a sub-comisiei permanente.
[37] Intre timp,, art. 17 a devenit art. 42; o modificare indirectă a Constituției Austriece… Dar având in vedere istoria statului austriac, menționarea foarte directă a unui articol dintr-un tratat in cuprinsul Constituției este de înțeles, dat fiind faptul că este vorba de misiuni militare externe, de menținere a păcii, dar militare.
[38] Trebuie întrunit un cvorum, cel puțin jumătate din membrii camerei trebuie sa fie prezenți, fiind necesară o majoritate de doua treimi din voturi pentru adoptare.
[39]Dispozițiile titlului VI, privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, sunt înlocuite de dispozițiile părții a treia titlul IV (renumerotat titlul V) capitolele 1, 4 și 5 din TFUE.
[40] Sursa internet pentru Constituția Finlandei: http://www.finlex.fi/fi/laki/kaannokset/1999/en19990731.pdf
[41] Art. 96 și 97 din Constituția finlandeză reglementează acest aspect.
[42] Alcătuit din Președintele Parlamentului, cei doi vicepreședinți și președinții comisiilor.
[43] O poziţie intermediară între Legile fundamentale şi cele ordinare o ocupă Legea Parlamentului.
[45] Alibi, Aneli, op.cit. pag. 13
[47] Sursa internet pentru constituția cipriotă: http://www.parliament.cy/easyconsole.cfm/id/491
[48] În anul 2001 conform sondajelor de opinie, 59% din populația Estoniei se opunea aderării.
[49] Președintele de atunci al Estoniei sugerând posibilitatea ca poporul să fie consultat după câțiva ani de la aderare, cu privire la ieșirea  din UE. 
[50]Alcătuită din 4 aliniate.
[51] Sursa internet pentru constituția Letoniei: http://www.saeima.lv/en/legislation/constitution
[52] In 2002 prezența la vot la alegerile parlamentare a fost de 72 la sută, deci prezența necesară pentru aprobarea referendumului cu privire la aderarea la UE a fost de 36 la sută. 
[54] Suveranitatea aparţine naţiunii, puterile se exercita prin intermediul Parlamentului, al Preşedintelui , guvernului şi al puterii judecătoreşti, orice dispoziţie contrară constituţiei nu produce efecte, teritoriul Lituaniei este unitar şi nu va fi federalizat, se mai reglementează cetăţenia, protejarea cetăţenilor lituanieni din străinătate etc. 
[55] Legea constituționala cu privire la statul Lituanian și Legea constituțională de nealiniere a Lituaniei la alianțele estice post sovietice.
[56] Art. 95 prevede că guvernul adoptă actele cu majoritatea membrilor săi și acestea trebuie semnate de primul ministru și de ministrul de resort.
[58] Sursa internet: http://www.sejm.gov.pl/prawo/konst/angielski/kon1.htm (site-ul parlamentului polon) si http://www.us-rs.si/en/about-the-court/legal-basis/constitution/ (site-ul Curții Constituționale a Sloveniei)
[60] Varianta consolidată care a intrat in vigoare la 1 aprile 2013 poate fi accesată la adresa: http://www.parlament.hu/angol/the_fundamental_law_of_hungary_consolidated_interim.pdf
[62] Prevederile Constituţiei se aplică direct, prioritatea legilor internaţionale
[63] Alibi, Aneli, op.cit. pag. 103.
[64] Sursa internet pentru Constituția României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
[66] Art. 142 reglementează procedurile de aderare a țării la alianțe internaționale, interzicerea unor alianțe, etc.
[67] A. Anieli, op. Cit. pag. 207